Ce este kitsch-ul?

05 noiembrie 2009 , 1395 afisari

Complexitatea domeniului luat in discutie impune o abordare pe cat posibil sistematica, motiv pentru care consideram utila circumscrierea fenomenului kitsch printr-o definitie, furnizata de Dictionarul de estetica generala (1972): „Kitsch - cuvant german intraductibil, intrat ca atare in fondul de termeni internationali ai esteticii si utilizat pentru a desemna arta de prost gust, pseudo-arta, ca si prostul gust in general. Kitsch-ul semnifica arta-surogat, precum si toate acele produse artistice concepute in spiritul exploatarii doar a unuia dintre grupurile de stimuli ce intra in compunerea artei: stimuli de ordin biologic (indeosebi cei erotici), de ordin etic (sentimentalismul), de ordin magic ori ludic. Kitsch-ul se refera, prin urmare, la un univers lipsit de profunzime si de semnificatii social-umane superioare. Datorita alterarii gustului estetic in conditiile industrializarii, serializarii si comercializarii productiei de arta sau a celei artizanale, apare si un public kitsch cu gusturi estetice kitsch, predispus a fi receptiv la vulgaritate, la gregar sau la melodramatic“.

Termenul „kitsch“ - ca si mijloc lingvistic de conceptualizare a realitatii pe care o circumscrie - a intrat in uzul vocabularului de specialitate relativ recent, in cursul celei de-a doua jumatati al secolului al XX-lea, fiind folosit pentru prima oara cu sensul modern in timpul unui congres pe teme artistice, desfasurat la München, in anul 1860. In limba germana, verbul „Kitschen“ este folosit cu sensul general de „a face ceva de mantuiala“ si, cu o conotatie speciala, pentru „a transforma mobila veche“; „verkitschen“, termen derivat din aceeasi radacina, semnifica „a degrada, a poci, a maslui“. Din aceasta perspectiva, asa cum arata Abraham Moles, unul dintre primii teoreticieni ai fenomenului, in cartea sa intitulata „Psihologia kitsch-ului“, termenul indica „o gandire etica subiacenta de negare a autenticului. (...) Kitsch inseamna «fusereala» si reprezinta o consecinta estetica a punerii in vanzare a tuturor produselor unei societati in magazine, care devin - ca si garile - adevarate temple“. Existand latent sau manifest in toate epocile istorice, kitsch-ul are totusi perioadele sale de prosperitate, dintre care cea mai apropiata de modernitate (si, de altfel, etapa decisiva, care a marcat expansiunea sa nestavilita pana in epoca actuala) este reprezentata de evolutia civilizatiei burgheze. Potrivit aceluiasi autor, „kitsch-ul se afirma cu tarie in momentul in care burghezia ajunge la abundenta, adica la un exces de mijloace in raport cu necesitatile“, deci la un soi de gratuitate - inteleasa ca lipsa de consistenta -, moment in care isi impune fara drept de apel propriile norme in domeniul productiei artistice. In acest context, „kitsch-ul este indisolubil legat de arta, asa cum autenticul este legat de autentic“. Situatia este chiar mai... tragica decat s-ar putea crede, deoarece, considera Abraham Moles, „o farama de kitsch exista in orice fel de arta, intrucat intotdeauna exista un minimum de conventionalism, de dorinta de a face pe placul clientului, de care nu este scutit nici un maestru“!

In lumina - sau, mai degraba, in... opacitatea nebuloasa - a acestor consideratii, kitsch-ul este, dincolo de expresia sa strict materiala, o atitudine, un anumit fel de a fi, o stare de spirit care, in anumite circumstante social-istorice se cristalizeaza in obiecte.

Comentarii

Newsletter