8 greșeli pe care le faci când amenajezi livingul

04 ianuarie 2017 , 1692 afisari

Livingul este încăperea pe care nu trebuie să o neglijezi niciodată, pentru că acolo petreci cel mai mult timp, acolo îți inviți oaspeții și tot acolo socializezi cel mai des cu membrii familiei.

Citește si: Decoreaza masuta de cafea ca un profesionist

Dar când vine vorba de amenajarea acestei camere, nu mereu găsești inspirație și ai tendința să faci greșeli, mai ales dacă nu ești îndrumat de un designer de interior. Iată 8 dintre greșelile de amenajare și cum poți să le eviți: 

Cumperi mobilă pe care nu o folosești

Doar pentru că îți place foarte mult sau pentru că este ieftină, nu înseamnă că mobila pe care o vrei e potrivită pentru living. E posibil să nu fie confortabilă sau stilul acesteia să nu poată fi integrat în decor, așa că ia în calcul mai multe aspecte înainte să o alegi. 

Apropii prea mult canapeaua de perete

Pentru ca o încăpere să pară aerisită și mai mare decât este evită să așezi canapeaua și/sau fotoliile astfel încât să atingă peretele. Poți face asta doar când spațiul este foarte restrâns. 

Citește si: Living colorat pentru o atmosfera tonica

Așezi tablourile la o înălțime nepotrivită

Înălțimea potrivită pentru a așeza tablourile pe pereți este la nivelul ochilor, mai precis la circa 1,75 m înălțime de la podea până în punctul în care va sta opera de artă. 

Iluminezi necorespunzător camera

Fie lumina este prea intensă, fie prea slabă, fie unghiurile din care se propagă nu sunt potrivite. Lumina este foarte importantă pentru a crea echilbru ambiental, iar dacă vrei să obții efectele potrivite trebuie să ai mai multe corpuri de iluminat care să lumineze în stiluri diferite, din direcții opuse. 

Expui prea multe suveniruri

Micile suveniruri pe care le aduni când călătorești sau pe care le primești de la alții care călătoresc nu ar trebui să devină obiecte de decor în living. Păstrează-le într-un loc pe care să îl accesezi ușor și care să nu fie la vedere, lăsând, în schimb, living-ul aerisit și elegant. 

Citește si: 10 solutii de amenajare pentru balcoane mici si inguste

Nu ai suficiente scaune pentru oaspeți

Este important ca oaspeții tăi să aibă mai multe opțiuni pentru a se așeza confortabil când socializați, așa că în living nu este suficient să ai doar o canapea și fotolii. Poți adăuga un taburet și scaune joase pliabile. 

Subestimezi rolul pernelor

Nu te “zgârci” când vine vorba de pernele decorative pentru canapea, deoarece ele sporesc nivelul de confort și, în plus, pot arăta foarte bine ca accente de culoare. Folosește mai mult de două perne pe care să le așezi pe fotoli și pe canapea, iar, pentru că tot este la modă catifeaua anul acesta, alege acest material pentru a le îmbrăca. 

Nu alegi draperii atractive

Aspectul ferestrelor nu trebuie neglijat, așa că draperiile sunt importante, materialul și croiala acestora fiind în măsură să influențeze estetica întregii încăperi. Folosește draperii înalte, care să atingă podeaua și să pornească dintr-un punct cât mai apropiat de tavan, iar în privința culorilor și texturilor evită design-ul prea încărcat. 

Citește si: Ce alegi pentru ferestrele locuintei tale: draperii, jaluzele, ambele sau nimic?

Sursa foto: www.housebeautiful.com

 

Comentarii

  • ofiahhl

    19 februarie 2017 1:49

    YAxvr7 rawacbyrhhpo, url=httpshktfsfdafrx.comshktfsfdafrxurl, link=httpifwqezxbdtco.comifwqezxbdtcolink, httppxhwanepajug.com

    raspunde comentariului

Newsletter