LifeStyle

SERBAREA BORȘULUI PESCĂRESC de la Jurilovca invită localnicii și turiștii la cea de-a VII-a ediție!

Duminică, 10 septembrie 2017, Portul Turistic Jurilovca va fi atracția principală a localnicilor și turiștilor pentru a sărbători cea de-a VII-a ediție a evenimentului SERBAREA BORȘULUI PESCĂRESC, festival organizat sub patronajul Consiliului Județean Jurilovca, județul Tulcea.

Dacă la ediția de anul trecut au fost prezenți peste 12.000 de oaspeți, estimările din acest an ale organizatorilor sunt mult mai mari, fiind așteptați deoportivă atât turiști din toată țara precum și de pe alte meleaguri, și bineînțeles, cetățeni din județul Tulcea și din județele limitrofe. Cei care vor alege să treacă pragul serbării borșului pescăresc vor beneficia de un program fascinant, concretizat într-un adevărat regal a tradițiilor locale și culinare, completat cu muzica artiștilor autohtoni veritabili.

Începând cu ora 12:00, vizitatorii se vor putea  bucura de activități ale Crecetașilor Marini, de plimbări cu caiacul sau ambarcațiuni pescărești în Portul Jurilovca, putând gusta și cumpăra, de asemenea, produse artizanale și preparate locale, prezente la standurile expoziționale. Printre activitățile multiple cuprinse in programul celei de-a șaptea ediții a Serbării Borșului Pescăresc, se numără și expoziția de fotografie ”Tinuțul Jurilovca” , atelierele interactive pentru copii sau proiecția unei producții cinematografice.

Frumusețea costumelor tradiționale dobrogene va fi prezentată în cadrul unei parade speciale, urmată de momente artistice reprezentative pentru etniile dobrogene și demonstrații culinare cu specific pescăresc.

Peste 300 de ceaune cu cel mai bun borș de pește din Delta Dunării, gătit de 50 de pescari din Jurilovca, îi vor întâmpina pe vizitatorii Serbării Borșului Pescăresc din acest an. Se vor folosi cel puţin 5 tone de peşte proaspăt sau păstrat la fulgi de gheaţă, prin grija Federaţiei Pescarilor din Delta Dunării.

Începând cu ora 18:00 trupa Zdob și Zdub, Zuralia Orchestra, Georgiana Maria Chiriță și Radu Captari vor urca pe scena Portului Turistic Jurilovca pentru a încâta publicul cu cele mai recunoscute melodii, iar programul serii se va încheia cu un spectacol  de foc de artificii fascinant.

Related posts

Farmecul grădinilor italiene

Adina Meyers

Românii pot merge din nou la MALL

Adina Meyers

Trei zile de rafinament si eleganta la Palatul Noblesse: Luxury Lifestyle Fair

Adina Meyers