Home

Cum alegeţi sistemul de ventilaţie?

Există o multitudine de sisteme de ventilaţie pentru casă: economice, silenţioase, cu recuperare de căldură, naturale, centralizate, descentralizate. Destul de multe ca să ne încurcăm serios în ele.

Aşa că o să începem cu începutul. Sistemul descentralizat este cel mai des întâlnit, fiecare unitate interioară având propria unitate exterioară. Avantajul principal este că nu mai trebuie să curăţaţi tuburi lungi de ventilaţie deoarece nu există, iar dezavantajul, că trebuie să cumpăraţi o mulţime de unităţi de exterior care stau agăţate de ferestre.

În contrapondere, există sistemele multi-split, în cazul cărora, la două, trei, patru sau opt unităţi interioare, aveţi o singură unitate exterioară. Acestea au preţul final mai mic, chiar dacă unitatea exterioară este mai puternică. Din păcate, prezintă şi un minus: tubulatura trebuie trasă de la unitatea exterioară la fiecare unitate interioară şi ascunsă într-un tavan fals. Este însă o soluţie mult mai civilizată, iar în eventualitatea în care vă construiţi/consolidaţi locuinţa, reprezintă soluţia cea mai bună.

Apoi, pentru unităţile interioare vă stau la dispoziţie aparatele de aer condiţionat cu inverter, care au un consum energetic cu aproximativ 40% mai mic în comparaţie cu cele normale şi care, în plus, încălzesc spaţiul, nu doar îl răcesc.

Sistemele de ventilaţie cu recuperare de căldură funcţionează în felul următor: o unitate este alcătuită din două ventilatoare (unul introduce aer proaspăt, celălalt extrage aerul viciat), între care este montat recuperatorul de căldură. Astfel, iarna, aerul cald trece pe lângă aerul rece şi îi cedează acestuia căldura, iar vara, aerul tras din exterior trece pe lângă aerul rece extras din interior. Acest sistem are un consum aproximativ la fel cu cel al unui bec, fiind excelent pentru a prezerva temperatura interioară cu aport de aer curat.

Întotdeauna când doriţi să vă cumpăraţi un sistem de ventilaţie, vorbiţi cu un inginer de instalaţii/arhitect/designer de interior. Deşi pare un fel de pretenţie exagerată ca pentru atâta lucru să apelaţi la unul dintre ei, ei bine, nu este (din păcate, la noi, astfel de specialişti sunt consultaţi doar când este absolut necesar: un plan de ştampilat, o autorizaţie de luat etc.).

Un sfat (vă poate calcula puterea, vă poate recomanda diferite branduri, inclusiv tipul sistemului, de multe ori vă poate furniza un discount) vă poate scuti de costuri mari. Înainte de orice achiziţie, trebuie să calculaţi câţi metri cubi are spaţiul, cât de mari sunt ferestrele, ce fel de sistem se potriveşte etc. Sigur, asta poate face şi vânzătorul de la magazin, cu diferenţa că acesta e chiar vânzător, îşi vinde brandul. În niciun caz, Samsung nu îţi va recomanda un aparat de aer condiţionat LG. Iar magazinele multibrand îţi vor sugera să cumperi ce trebuie să vândă săptămâna aceea.

Cel mai potrivit sistem de ventilaţie trebuie să fie silenţios, discret, uşor de întreţinut şi, mai ales, corect calculat şi poziţionat. De exemplu, majoritatea aparatelor de aer condiţionat sunt amplasate pe peretele exterior şi orientate spre peretele interior. Deşi complet greşit, acest lucru este repetat la nesfârşit de către montatorii sfătoşi. Peretele exterior este cel care se încălzeşte cel mai tare vara, iar peretele interior este cel mai rece. De ce să montaţi aparatul de aer astfel încât să bată spre un perete deja rece? În momentul respectiv, aveţi o sursă de căldură (peretele exterior) şi o sursă de aer rece (aparatul de aer condiţionat) care formează o tornadă în casă.

Aparatul trebuie dispus astfel încât să bată în peretele exterior, pentru a-l răci şi a elimina sursa de căldură. Este mult mai eficient ca timp de răcire, costuri de energie, nivel de zgomot.

Un alt sistem de ventilaţie, mult subestimat, este ventilatorul de plafon. Unele modele arată absolut impecabil, indiferent că vă doriţi un stil elegant, clasic, industrial etc. Acestea nu răcesc efectiv aerul, ci îl recirculă. Mai exact, vara, aerul rece este ţinut la nivelul podelei, iar în sezonul rece acesta este înlocuit cu aer cald, retrimis dinspre tavan spre podea. Senzaţia de rece, provocată de ventilator, este similară cu cea resimţită atunci când mergeţi pe bicicletă/motocicletă (deşi sunt 40 de grade când vă deplasaţi, vi se pare rece). De-asta vedem motociclişti cu pantaloni de piele vara :). Deplasarea aerului la suprafaţa pielii face ca transpiraţia să se evapore instant, ajutând astfel corpul să îşi menţină natural temperatura.

Concluzie:

– Pentru o locuinţă (casă/apartament) cu mai multe camere, apelaţi la multi-split.

– Folosiţi invertere.

– Cereţi întotdeauna sfaturi de la persoanele cu adevărat specializate, nu cu texte de vânzare sau de “Merge şi aşa, dom`le! De 10 ani fac asta”.

– Nu subestimaţi ventilatorul de tavan. Este silenţios, arătos, incredibil de eficient. În 90% dintre cazuri, nu aveţi nevoie de aparat de aer condiţionat, ci doar de un ventilator.

 

Related posts

O groapă de gunoi din România va fi transformată în spațiu verde

Adina Meyers

Apartamente de vânzare în Timișoara – Ce obligații ai când cumperi un imobil

Adina Meyers

TREI soluții alternative pentru penele de curent. Cum îți poți asigura curentul neîntrerupt în casa ta 

Adina Meyers