Proprietarii acestei case sunt un cuplu de basarabeni cu doi copii care s-au îndrăgostit de Braşov şi împrejurimile acestuia.

Spaţioasa locuinţă este structurată astfel: la demisol se află un garaj cu suprafaţa de 70 de metri pătraţi, în care încap patru maşini, camera centralei, o cameră de odihnă cu saună finlandeză şi o cramă; la parter se găsesc zona de zi de tip open-space, cu living, dining şi bucătărie, o baie de serviciu şi un apartament cu intrare separată pentru bunici sau musafiri; mansarda este alocată odihnei, căci aici au fost amenajate dormitorul matrimonial, prevăzut cu dressing şi baie, şi dormitoarele fetelor, deservite de încă o baie.

Elementul de rezistenţă al amenajării interioare îl reprezintă casa scării amplasată central, pentru a fi cât mai bine pusă în evidenţă.

Scara în formă de melc, cu trepte din lemn, îşi datorează originalitatea peretelui care o împrejmuieşte şi care s-a transformat într-un panou decorativ – un basorelief realizat manual de meşteri basarabeni, la faţa locului. Şi de această dată, designul îi aparţine proprietarului, la fel şi ideea construirii unui luminator cu vitralii deasupra frontului de lucru al bucătăriei.

Scara în formă de melc are treptele din lemn masiv şi contratreptele din plăci de faianţă decorativă.

În ceea ce priveşte finisajele, nicio suprafaţă nu se poate plânge că a fost tratată cu simplitate. Pentru pereţi, proprietarul a folosit stucco veneziano, tencuială decorativă polimetrică şi tapet cu modele elaborate, iar pentru pardoseală a ales parchet natural triplustratificat şi gresie gen marmură.

Mobilierul ceva mai sobru, cu aspect masiv, relevă înclinaţia proprietarilor spre stilul clasic. Cu toate acestea, amenajarea nu este una încărcată, căci spaţiile largi, aerisite şi mobilierul puţin fac din această locuinţă una tinerească, funcţională.

Colţul preferat

Pe timpul iernii, locul de la gura şemineului este cel mai căutat de toţi ai casei. Vara, în schimb, întrunirile de familie se mută afară, pe terasă.

Mobilierul de bucătărie, compus din corpuri modulare, este achiziţionat de la Ikea, blatul din granit fiind realizat pe comandă.

Dormitorul matrimonial este amenajat cu mobilier de la Mobexpert şi cu perdele şi draperii aduse de la Chişinău.

Baia matrimonială propune un decor într-un stil clasic elegant, cu finisaje şi ţesături preţioase.

Baia fetelor este amenajată în ton cu dormitorul, nuanţele de mov şi lila fiind alegerea celor două surori.

Mobilierul din camera fetelor, adus din fosta locuinţă, s-a potrivit perfect în camera de mansardă spaţioasă.

Pentru o vizualizare completă a locuinţei accesaţi galeria foto.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

 

Related posts

De ce să alegi albul pentru casa ta

Adina Meyers

Mai mult spatiu intr-o garsoniera recompartimentata

Adina Meyers

Toamna aceasta se poarta culorile indraznete!

Adina Meyers