O prezenta delicata in mijlocul unui peisaj montan

27 ianuarie 2016 , 1231 afisari

Iti poti construi o casa deosebita, moderna, prietenoasa cu mediul chiar si cu un buget redus. O echipa de arhitecti din Norvegia a demonstrat acest lucru, creand din materiale naturale o cabana montana ludica, minimalista.

Stilul nordic poate fi considerat cu usurinta unul dintre cele mai carismatice stiluri arhitecturale si de design interior din cate au existat vreodata.

Expertii ne asigura ca si in 2016 proprietarii de case vor fi sedusi de influentele nordice, desi noi am spune ca acestea sunt atemporale si ca spiritele nobile, orientate spre ludic, vor alege in permanenta un stil curat, sanatos atunci cand isi vor construi/impodobi locuinta.

In spirit scandinav, spatiile locative sunt mult mai aerisite, alcatuite din ornamentate si mobilier din materiale naturale, intregul ansamblu fiind caracterizat de un singur cuvant de ordine: functionalitate.

Minimalismul cadrului nu implica insa si sterilitate. Arhitectura nordica radiaza de caldura si eleganta, plaseaza accentul pe elementele cu adevarat necesare intr-un sistem constructiv si organizeaza cadrul interior in jurul unei piese „totem”, cum ar fi o masa din lemn, de proportii.

Accesul la lumina naturala a soarelui este un alt element definitoriu in cazul constructiilor scandinave sau de inspiratie nordica. Aproape fara exceptie, casele de acest gen sunt dotate cu suprafete vitrate mari sau cu o retea de ferestre ce asigura iluminarea naturala durabila a interiorului.

Prin textura si cromatica, piesele de la interior amplifica proprietatile benefice ale luminii naturale. Spatiile vitrate ajuta si la decompartimentarea constructiei si crearea unei legaturi intre interior si exterior, respectiv inglobarea locuintei in cadrul natural inconjurator.

In general, resedintele nordice ascund in interior un refugiu, un spatiu de relaxare decorat intr-un stil simplu si incantator.

Aceleasi valori ce stau la baza arhitecturii nordice se remarca si la cabana pe care v-o prezentam, realizata de biroul de arhitectura Taktil.

Casa a fost construita pentru o familie dinamica, numeroasa, cu cinci copii. Proprietarii si-au ridicat un camin in mijlocul naturii, cu vedere la apa si intr-un ambient montan revigorant.

Cabana, situata pe o colina, se afla la 1100 de metri deasupra nivelului marii; in apropiere de locuinta se afla un mic lac si pitorescul munte Reinskarvet.

Somptuozitatea naturii nu putea fi concurata de cea a unei case. Asadar, arhitectii impreuna cu proprietarii au decis sa construiasca o locuinta cu impact redus asupra mediului, care sa puna in evidenta frumusetea cadrului natural, dar sa ofere locuitorilor confort maxim.

Toti acesti factori, combinati cu existenta unui buget restrans, au dus la crearea unei cabane longiline ce se insinueaza discret in peisaj, dar se remarca prin aspectul sau modern si prin functionalitate. Liniile simple si materialele naturale sunt alte elemente-cheie ce descriu cabana.

 

Articol preluat din Revista Casa Mea

Text: Catalina Pavel Foto: Torbjørn Tryti, Tomas Aassved Hjort

 

Comentarii

  • onqvtkqatw

    17 aprilie 2016 10:24

    PlJmoc sqevibovlwjj, url=httpgskzgvgtbyjl.comgskzgvgtbyjlurl, link=httpkehycwnwgzgx.comkehycwnwgzgxlink, httpdsidrgumyftf.com

    raspunde comentariului

Newsletter