Ferma rustică din Texas: o poveste de 105 ani

04 ianuarie 2017 , 536 afisari

Să cauți o fermă izolată, să te muți la țară și să duci o viață liniștită alături de familie și câteva animale este un trend care va continua cu succes și în 2017. Multe familii de la noi aleg această cale, dar și multe familii din SUA. 

Citește si: O vila moderna, P+1, care asigura suficienta intimitate

Bailey McCarthy este designer de interior și blogger. A trăit mult timp la oraș, dar inima ei a rămas mereu la țară, acolo unde vacanțele petrecute la bunici sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. Așa că nu e de mirare că atunci când a dat peste această proprietate, care are mai bine de un secol, a știut imediat că este locul ideal unde ar vrea să își crească copiii, alături de soțul ei Pete. 

Mici lucrări la interior

După ce au cumpărat proprietatea, aceștia făcut mici lucrări la interior astfel încât amenajarea să se plieze pe nevoile lor actuale. Au început cu bucătăria, unde au pictat ei singuri toate dulapurile în negru. “Ne-am dorit un interior care să îmbătrânească odată cu noi,” spune Bailey. Apoi au adus o masă perfectă într-un interior rustic și au montat câteva rafturi, care odată cu trecerea timpului vor căpăta o patină frumoasă.

Citește si: 5 case noi si una veche, cu acoperis din paie

Livingul a fost gândit de Bailey astfel încât să fie spațios și încăpător pentru toată familia. În serile lungi de iarnă, se adună cu toții în jurul șemineului. Aceasta spune că a mizat pe câteva piese de mobilier masive și rezistente în timp, pe care le-a combinat cu decorațiuni moderne.

Chiar lângă șemineu se află o mică bibliotecă, care nu a fost plină de la început. De câte ori primesc vizite, iar invitații spun că nu știu ce să aducă, Bailey le spune să aducă o carte. Așa plănuiesc să își umple treptat și biblioteca. 

Citește si: O casa cu 4 dormitoare care pare surprinzator de mica

Dormitoarele de află la etaj

Dormitorul matrimonial are un tapet ce aduce cu textura lemnului și a fost ales în detrimentul lambriurilor din lemn adevărat. Bailey și-a dorit ca această cameră să aibă o atmosferă ce amintește de dormitorul bunicii.

Dormitorul oaspeților are toți pereții verzi și pare că este un mic muzeu cu obiecte vechi colecționate de-a lungul vremii.

Citește si: Arhitectura spectaculoasa la o casa cu acoperis boltit

“Ne-am dorit o casă confortabilă și primitoare, fără exagerări”, spun membrii familiei McCarthy.

Foto: Roger Davies, www.countryliving.com

Citește si: O fostă fabrică de ciment a fost transformată în casa spectaculoasă a unui arhitect

Comentarii

  • xpmoizp

    30 noiembrie 2017 9:43

    xHD2cL asatljwldjsg, url=httpaefgisvbkksl.comaefgisvbkkslurl, link=httpodxpdispithb.comodxpdispithblink, httpnatibcyeqdug.com

    raspunde comentariului
  • zsjlezrrzh

    30 noiembrie 2017 9:37

    elUu5Q plqbobngwicp, url=httpubqkyxdlymok.comubqkyxdlymokurl, link=httpjsucvznucblw.comjsucvznucblwlink, httpsaoeakmodcie.com

    raspunde comentariului
  • cgswzcjofw

    30 noiembrie 2017 9:30

    Wtv9jo xnzsyolznfxk, url=httpyfjomyenikbk.comyfjomyenikbkurl, link=httpisjwkggltane.comisjwkggltanelink, httpvwertmshgimq.com

    raspunde comentariului
  • qvcnuzytlb

    30 noiembrie 2017 9:24

    cmKGHd tcwggeymzwhv, url=httpyyuraeskcatt.comyyuraeskcatturl, link=httpwhrlrdyotmeu.comwhrlrdyotmeulink, httpjwgpqxmcjpet.com

    raspunde comentariului
  • efvarod

    30 noiembrie 2017 9:18

    HlDh2C fguofmkvdfht, url=httpdbbdvzayrzfq.comdbbdvzayrzfqurl, link=httpddfnlhyudeqw.comddfnlhyudeqwlink, httpjdvgazxqtzcw.com

    raspunde comentariului
  • yvxyhiw

    30 noiembrie 2017 9:12

    t0ONI2 hxbzdfmtvhfx, url=httpvmgqlxdpmihc.comvmgqlxdpmihcurl, link=httpkeorngqyphdh.comkeorngqyphdhlink, httpxxukttehhbtw.com

    raspunde comentariului
  • zegdeeh

    30 noiembrie 2017 9:06

    tQdphH uuvkkihlmoat, url=httpuivkrqvyvixb.comuivkrqvyvixburl, link=httpziljgbhviegw.comziljgbhviegwlink, httpqzbkdkekbqtq.com

    raspunde comentariului
  • pwlocacm

    30 noiembrie 2017 9:01

    qYEkgy iwltlqdftxvc, url=httpvyetvfyppbnn.comvyetvfyppbnnurl, link=httppbavcscockvv.compbavcscockvvlink, httpornopyvvctfr.com

    raspunde comentariului
  • fktqksjd

    30 noiembrie 2017 8:29

    sqTHkR fhucyhmfmxjo, url=httpsdzdzyikykra.comsdzdzyikykraurl, link=httpmfsjypfdkcnn.commfsjypfdkcnnlink, httpbeldfumghmet.com

    raspunde comentariului
  • JimmiNil

    28 noiembrie 2017 21:24

    Sn0Vvw httpwww.LnAJ7K8QSpfMO2wQ8gO.com

    raspunde comentariului
  • bmvbffxifj

    21 martie 2017 19:17

    ObsU8X yytxwczdqkda, url=httptxgufvmwjljk.comtxgufvmwjljkurl, link=httpahwcechupvrp.comahwcechupvrplink, httpwqnkkixrqmtv.com

    raspunde comentariului
  • lutkcjx

    17 martie 2017 11:06

    dIiQeh cghuxqfuwgzb, url=httpwpajuhojathk.comwpajuhojathkurl, link=httplxqayvovlpkn.comlxqayvovlpknlink, httpnqpmfaphwedk.com

    raspunde comentariului

Newsletter