Casă din cărămidă cu interior elegant și intim

19 aprilie 2017 , 3140 afisari

Proiectul acestei vile din Sisești a fost realizat de către un arhitect din București, însă, în mod cert, dimensiunea și amplasamentul terenului (între două case) au dictat forma și configurația imobilului.

Citește si: Casă la curte construită într-o localitate pitorească

Trasă către stradă pentru a fi în linie cu cele două case vecine de care este lipită, vila păstrează în partea din spate o curte mică, total ferită de privirile indiscrete. Forma în „L” a construcției a rezultat din faptul că proprietarii au dorit să integreze în proiect și un garaj.

Având nouă niveluri – parter și etaj parțial –, locuinţa se confruntă în planul parterului cu câteva diferențe de nivel, rezultate din faptul că beneficiarii au ridicat-o de la nivelul străzii, în partea din față, pentru ca în spate, unde începe terasa, să revină la cota zero.

Construită din cărămidă pe structură din beton, casa are o amprentă la sol de 80 de metri pătraţi și un etaj retras. La parter se află zona de zi, cu living și bucătărie deschise, birou, două băi, hol de primire cu casa scării și garaj; la etaj se găsesc două dormitoare cu băi proprii și o zonă de depozitare sub șarpantă, concentrată în trei spații diferite: spălătorie, zonă de menaj și locuri de depozitare.

Citește si: În Corbeanca: o casă care oferă confort și multă liniște

Designerul Amalia Predescu a intrat în scenă în momentul în care vila era ridicată la roșu. Deoarece nu era la prima colaborare cu proprietarii, designerul a avut din partea acestora mână liberă în conturarea stilului de amenajare.

În acest caz, viziunea Amaliei a fost aceea a unui interior modern, „condimentat” din loc în loc cu accente atipice. Totul a pornit, de altfel, de la câteva piese de mobilier vechi, moștenire de familie, pe care a trebuit să le includă în amenajare. „Stilul este clar unul modern, dar fiecare zonă a primit un element atipic: în living – o comodă inspirată de stilul colonial; în bucătărie – un tablou vechi, supradimensionat, cu ramă aurită; în birou – câteva piese din lemn sculptat, cu accente etnice.”

Citește si: Design minimalist si detalii originale într-un apartament din București

Deoarece încăperile sunt destul de înalte, designerul a propus corpuri de iluminat cu forme interesante, care să iasă în evidență.

În ceea ce privește finisajele, Amalia a folosit pentru pereți vopsea valabilă în diferite nuanțe de galben, precum și tapet cu forme geometrice sau florale, de la Henderson. Pardoselile sunt acoperite cu parchet laminat într-o nuanță deschisă de lemn, iar cele din băi sunt finisate cu gresie care imită piatra.

Citește si: Cum a fost transformată o seră într-o casă fermecătoare

Un element de efect în amenajare îl constituie scara interioară, ale cărei trepte acoperite cu rășină epoxidică decorativă au fost personalizate individual de către designer cu modele diferite.

Mixul modern-patinat, întâlnit în fiecare încăpere, este dat de tablourile vechi, moștenire de familie. Lucrările de artă autentice, foarte vechi, au ramele originale și i-au aparţinut mamei proprietarului.

Citește si: Casă cu atmosferă inspirată de locuințele toscane

Bucătăria deschisă, proiectată de Amalia, este realizată de Nolte. Mobilierul din MDF lucios, în culori contrastante, are un blat care imită piatra şi se continuă cu o peninsulă ce ține loc de masă. În dreptul frontului de lucru, peretele a fost placat cu sticlă neagră în loc de faianță.

Biroul amenajat la parter este „camera cu comori” a proprietarilor, căci este plin de obiecte personale, cărți și suveniruri din călătorii. De asemenea, aici găsim câteva piese de mobilier vechi, din lemn sculptat, moștenire de familie. Stilul propus de designer pentru acest spațiu este „stilul aviator”, cu multe valize, mobilier pe structură metalică etc.

Citește si: Un penthouse modern, cu note cottage

Dormitorul matrimonial, prevăzut cu dressing și baie, se remarcă printr-un ambient cald, în nuanțe pale de mov. Punctul de plecare al decorului l-a constituit o piesă de mobilier veche, masivă, mai exact o comodă cu oglindă. În completare, însă într-un stil total diferit, Amalia a ales un pat modern cu noptiere de la Rovere Mobili.

Cel de-al doilea dormitor, în viitor cameră pentru copil, este acum utilizat ca spațiu de relaxare și dressing. Elementul de la care s-a pornit în amenajarea lui a fost culoarea turcoaz. Perdelele și draperiile, o prezență constantă în fiecare încăpere, au fost comandate și realizate la B to B Design.

O casă cu foarte multe mixuri de elemente, cu un decor atemporal, care nu își pierde farmecul odată cu trecerea timpului și de care nu te plictisești niciodată – asta a încercat să surprindă în această amenajare (și a reușit) designerul Amalia Predescu.

Citește si: Apartament superb în Paris, cu vedere spre Turnul Eiffel

Detalii care contează

Amplasare: București

Tipul locuinței: vilă

Citește si: Vilă în Brașov cu arhitectură inspirată de crestele munților

Niveluri: 2 (P + 1)

Număr camere: 4

Suprafață locuință: 130 mp

Citește si: Design clasic elegant într-o vilă din Brașov

Suprafață teren: 120 mp

Anul construirii: 2015

Pentru o vizualizare completă a locuinței accesați galeria foto.

Citește si: Un pas în viitor: vilă în Pipera cu aspect futurist

Material realizat cu sprijinul designerului Amalia Predescu, tel.: 0744.681.216, amalia@dekore.ro, www.dekoredesign.ro

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Comentarii

  • Cati Winchance

    20 aprilie 2017 18:37

    Oferta de munca pentru someri,studenti,pensionari,sau pentru cei care cauta un al doilea job.Ai nevoie de un calculator si de acces la internet.NU este necesara experienta! Asiguram curs gratuit si de calitate.Se lucreaza usor,de acasa,part-time sau full-time ,la alegere.Pentru a afla cum sa faci bani seriosi din munca ta,trimite INFOla email catiwinchanceyahoo.com

    raspunde comentariului

Newsletter