Arhitectura inspirata din vacante

04 martie 2016 , 1885 afisari

Indragostiti de mare, de soare si de aerul mediteranean, gazdele noastre au dorit sa aduca acasa, la Timisoara, o parte din acest stil de viata placut si relaxant. Si au reusit, atunci cand si-au construit propria casa pe pamant in stil mediteranean.

Citește si: Casă în Arad, inspirată din arhitectura austriacă

Cu fiecare vacanta petrecuta pe tarmul Mediteranei, tanarul cuplu de timisoreni indragea tot mai mult atmosfera satucurilor cu aer rustic si arhitectura frumoasa a caselor cu terase mari, acoperite de flori. Locuiau la bloc pe atunci, dar isi doreau din toata inima o casa la curte, aidoma celor din vacantele lor. Si iata ca visul le-a devenit realitate.

Odata cu venirea pe lume a baietelului lor, Patrik, acum in varsta de patru ani si jumatate, gazdele noastre au hotarat ca era vremea sa se mute intr-o locuinta mai spatioasa, potrivita pentru cresterea unui copil.

Nu s-au gandit nicio clipa sa achizitioneze o casa gata construita, pentru ca stiau cu exactitate ceea ce isi doreau si pentru ca ar fi fost imposibil sa gaseasca una la fel. Asa ca au cautat un teren intr-o zona linistita, cu locuinte noi, pe care si-au construit singuri casa, in regie proprie.

Citește si: O casă trainică în Timișoara

Un arhitect din zona le-a realizat proiectul dupa sugestiile si modelele oferite de ei. „Nu ne-am dorit o casa mare, pentru ca nu suntem o familie numeroasa si pentru ca nici suprafata de teren nu este prea generoasa. Am preferat sa lasam ceva mai mult spatiu pentru gradina si sa ridicam o locuinta cu terase si balcoane mari, asemenea caselor mediteraneene.”

Inspirandu-se din imaginile puse la dispozitie de proprietari ca exemplu, arhitectul le-a propus acestora o constructie simpla, cu doua niveluri si forma paralelipipedica, ale carei fatade sunt personalizate de balcoane in consola si terase acoperite, sustinute de stalpi si arcade.

Citește si: Casă timișoreană în stilul conacelor de altădată

Respectand intocmai arhitectura mediteraneana, acoperisul este aproape plan, avand o invelitoare din tigla ceramica. Cornisele si capitelurile simple, stilizate, reprezinta alte elemente de design ce fac trimitere la arhitectura greceasca, pe care arhitectul le-a adaugat pentru o mai mare veridicitate. Ancadramentele de la ferestre si pavajul antichizat completeaza imaginea, in timp ce placarile din caramida aparenta asigura ansamblului un accent de culoare.

In ceea ce priveste amplasamentul vilei, forma dreptunghiulara si dimensiunea mica a  terenului au avut un cuvant greu de spus. In aceasta situatie, casa a fost amplasata perpendicular pe latimea terenului, usor mai retrasa catre strada, pentru a beneficia de o curte mai mare in partea din spate. Fatadele principale sunt cele din fata si spate, in timp ce lateralele au fost transformate in calcan, din cauza apropierii de cladirile invecinate.

Cat despre solutia constructiva aleasa, imobilul are o structura pe cadre din beton, cu pereti din zidarie. Regimul de inaltime este P+1, cu o amprenta la sol de 110 metri patrati, in care este inclus si garajul.

Citește si: Cromatică veselă pentru un decor tineresc

De amenajarea interioara s-a ocupat designerul Corina Saftescu, care a avut sarcina de a aduce si la interior aceeasi atmosfera mediteraneana, provensala.

„Punctul de pornire l-au constituit finisajele – folosirea caramizii aparente si placarea cu gresie de tip cotto antichizat a scarii si holului –, care au oferit, de altfel, un accent de culoare amenajarii. Mobilierul patinat, o combinatie de alb cu esenta de nuc, si accentele de bleu regasite la textile aduc un plus de vivacitate ambientului. Am folosit si cateva piese mai deosebite, precum oglinzile cu rame interesante sau berjerele Louis XV, care au un impact vizual deosebit. Chiar daca dimensiunile camerelor nu sunt prea mari, prin folosirea unui mobilier deschis la culoare, am reusit sa cream senzatia de spatiu. In plus, ambientul este fluid datorita holului cu casa scarii si livingului deschis.”

Citește si: Din destinatie de weekend in resedinta permanenta

In living, accentele de culoare sunt date de paspartuurile tablourilor, de covoare si de pernutele decorative. Elemente specifice stilului provensal se regasesc la cromatica mobilierului, la designul mesei, al consolei si al fotoliilor de tip Berjer, la forma bibliotecilor ce flancheaza divanul si la aspectul scarii cu balustrada din fier forjat. Cu toate acestea, nu putem vorbi de un stil provensal autentic, respectat intru totul, caci liniile sale sunt mai sobre.

„In bucatarie, am optat pentru un truc vizual: mai exact, am flancat masca de calorifer si bancheta din fata ei cu doua corpuri de mobilier, pentru a da senzatia de mai mult spatiu si pentru a obtine un spatiu cat mai ergonomic.”

Citește si: Design luxos pentru o vila cu arhitectura moderna

In timp ce parterul a fost alocat activitatilor de peste zi, la etaj, potrivit dorintei proprietarilor, se afla zona de odihna si de studio, respectiv dormitorul matrimonial cu baie proprie, camera lui Patrik, un birou, un dressing si o baie.

Dormitorul matrimonial are o linie severa, imblanzita de folosirea tesaturilor si de accentul de culoare verde. Camera lui Patrik se remarca prin look-ul masculin si structura ergonomica, ce cuprinde mai multe functiuni, cu zone de interes pe fiecare perete – loc de odihna, birou, spatii de depozitare, zona audio-video etc.

Baile, amenajate in stil rustic provensal, au fost placate cu faianta de 10x10 cm, in combinatia de culori bej cu verde sau bej cu bleu.

Citește si: Decor tipic montan

Venita ca o prelungire fireasca a spatiului interior, cu care comunica vizual prin suprafetele vitrate mari, gradina ocupa un loc important in viata familiei, fiind parte integranta din conceptul stilului de viata mediteranean. Fiind inca o gradina tanara, nu se remarca prin acea explozie de vegetatie si de culoare specifica spatiilor exterioare mediteraneene, insa intinderea de gazon si numeroasele plante urcatoare sadite pe langa gard si la baza teraselor promit sa o transforme in viitor intr-un adevarat paradis exotic.

Firma de amenajari peisagistice Elfi Garden din Timisoara s-a ocupat de proiectarea si amenajarea gradinii, insa, acum, fiecare membru al familiei da o mana de ajutor pentru intretinerea ei.

Articol preluat din Revista Casa Mea

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Material realizat cu sprijinul designerului Corina Saftescu, corina@cass-design.com, www.cass-design.com

Comentarii

Newsletter