Utilizator nou

Solutii simple pentru securizarea casei. Iluminatul cu senzor

de RL online , 22 iunie 2012 , 1333 afisari

Posibilitatile de a realiza aceasta necesitate sunt multiple, incepand cu dresarea unui caine de paza si pana la instalarea de sisteme de alarma complexe si colaboarea cu firme specializate de paza si protectie.

Sistemele de alarma dunt disponibile pe piata intr-un numar variat de modele, de la instalatii simple pana la pachete complete de servicii cu monitorizare permanenta si interventie rapida in cazul declansarii alarmei. Desi costurile acestor investitii sunt mari, totusi sunt foarte avantajoase in timp, daca amortizarea costurilor nu constituie un scop imediat. In plus, cele mai multe dintre sistemele de alarma (inclusiv sistemele video de supraveghere) au trei segmente de protectie:

1. Prevenirea efractiei – prin componentele vizibile afisate in exteriorul casei (senzori, camere video) si prin sunete si lumini de avertizare in momentul declansarii alarmei.

2. Anuntarea vecinilor, proprietarului sau echipelor de interventie in momentul declansarii alarmei.

3. Inregistrarea imaginilor cu musafirii nepoftiti, pentru identificare ulterioara.

Pe langa un sistem de alarma (sau in locul acestuia), sunt si variante mai putin costisitoare si foarte eficiente. Iar dresarea unui caine de paza sau instalarea luminilor de exterior si de interior cu senzor sunt dintre cele mai utilizate – si care implinesc partial primele doua din functiile unui sistem de siguranta detaliate mai sus.

Iluminatul cu senzor de miscare imbunatateste siguranta locuintei sau biroului apeland la (probabil) cel mai mare dusman al unui infractor – lumina. Pe langa faptul ca lumina poate alerta vecini sau trecatori cu privire la tentativa de spargere, aprinderea brusca a acesteia are si un efect psihologic important – surpriza. In plus, posibilitatea ca cineva sa fie acasa este un factor descurajant important pentru o eventuala intentie de furt.

De exemplu, lampile cu senzor PIR (passive infrared, utilizate pentru exterior) sunt activate de miscare. Felinarele si proiectoarele echipate cu asemenea senzori se vor aprinde doar daca exista miscare in raza de cuprindere a senzorilor. Aceste lampi nu risipesc nici energie electrica, nici bani si aduc siguranta si securitate la usa casei sau caii de acces unde sunt amplasate. Iar in plus, bineinteles, va lumineaza si dumneavoastra drumul cand ajungeti acasa.

O zona neiluminata este o zona expusa, fiind considerata de multe ori o tinta pentru infractiuni sau vandalisme. O zona iluminata este mai putin vulnerabila decat un perimetru intunecat si pana si valoarea unei proprietati creste in timp si prin aspectul zonei si siguranta pe care o inspira. Un parculet pentru copii, o alee pavata cu flori, o cladire frumos zugravita, pot fi usor tinute sub control daca sunt iluminate. Si evitam sa ne transformam cartierul intr-o zona unde grafitti tine loc de zugraveala, iar parcul de langa casa este colectorul de gunoi.

Pe langa corpurile de iluminat exterior, lampile cu senzor pentru interior au beneficii suplimentare. Prin utilizarea tehnologiei radar (senzor de prezenta High Frequency) detectia este mult imbunatatita, surprinzand si cele mai mici miscari chiar si prin sticla sau prin usa de lemn de la intrare. Cu alte cuvinte, in momentul in care este sesizata miscare la usa casei, se aprinde lumina in interiorul casei. Acesta este un beneficiu important si pentru dumneavoastra (pentru ca va ajuta sa gasiti cheile si nu trebuie sa cautati intrerupatorul), dar este si un factor descurajant, important pentru un eventual infractor.

Iluminatul bazat pe senzori de miscare poate completa, eficient, cu costuri reduse, zonele controlate de camerele de supraveghere, intrucat asigura lumina necesara pentru inregistrarea de imagini video foarte clare. Lampile sau reflectoarele cu senzor incorporat se aprind daca este detectata miscare, iar lumina lor, directionata catre zonele controlate de camerele de supraveghere, sporeste eficienta inregistrarilor video. Orice aparatura de supraveghere video, indiferent de model sau cost, are neaparata nevoie de lumina, naturala sau artificiala pentru a putea surprinde imagini clare si a favoriza recunoasterea ulterioara a infractorilor.

Cele mai mari probleme ridicate de corpurile de iluminat cu senzor de miscare sunt legate de montarea si reglarea corecta a acestora, pentru a fi foarte eficiente. Cum faci astfel incat lumina sa nu se aprinda de fiecare data cand zboara un liliac prin fata senzorului sau cand trec oameni pe strada, prin fata casei? Lampile cu senzor moderne ofera, pe langa un sistem de montare extrem de facil, si reglajele multiple si usor de utilizat. Nivelul maxim de functionalitate este asigurat prin posibilitatea reglarii timpului de aprindere, gradului si modului de iluminare, setarea crepuscularitatii, unghiului de detectie, precum si prin limitarea zonei de detectie sau pivotarea detectorului de miscare - toate usor de inteles si de utilizat.

O alta metoda folosita cu succes, nu doar eficienta ci si foarte convenabila ca investitie si care poate spori siguranta casei sau proprietatii, este montarea intrerupatoarelor de amurg.

Intrerupatoarele de amurg sunt senzori de lumina programabili, utilizati pentru aprinderea luminilor in mod automat la lasarea serii. Astfel, senzorii incorporati in intrerupatoarele de amurg, au la baza detectia luminozitatii ambiante. Acestia vor sesiza gradul de crepuscularitate de la care este nevoie de aprinderea luminilor si la lasarea serii vor comanda automat aprinderea lampilor. In zorii zilei toate lampile conectate vor fi stinse, tot in mod automat, pentru e evita risipa de energie. Folosirea acestor intrerupatoare de amurg ofera siguranta, pentru ca proprietatea sau casa va fi iluminata permanent pe timpul noptii, fara a fi nevoie ca proprietarii sa fie acasa. Sunt foarte utilizate pentru iluminarea proprietatilor locuite temporar (case de vacante si cabane), dar si in perioada concediilor, cand proprietarii sunt plecati. Nimeni nu va sesiza lipsa proprietarilor, intrucat in fiecare seara luminile exterioare se vor aprinde si se vor stinge odata cu ivirea zorilor. Avantajul acestor sisteme este ca pot fi conectate la orice lampi deja instalate, fara modificari ale designului existent.

Pe acelasi principiu sunt construite si becurile speciale cu LED si senzor de lumina, cu intrerupator de amurg integrat. Acestea sunt chiar mai simplu de utilizat, inlocuind pur si simplu becurile clasice. Functioneaza ca lumini de veghe pe parcursul noptii si in plus nu risipesc energie electrica, folosind LED-urile ca sursa de lumina.

Cea mai noua solutie de iluminat cu senzor, a fost lansata in 2012 la Frankfurt si aduce o alta tehnologie inovatoare in domeniul iluminatului bazat pe senzori de miscare. Producatorii si cercetatorii germani au perfectionat sistemele de detectie a miscarii prin introducerea tehnologiei radar iHF, bazata pe emisia si receptia undelor de inalta frecventa.

Astfel, daca in domeniul iluminatului tehnologia radar era folosita doar pentru detectia miscarii in spatii interioare, acum noua tehnolgie radar iHF va putea fi folosita si pentru iluminatul exterior. Avantajele tehnice ale asa numitului ,,senzor invizibil” iHF este sensibilitatea superioara fata de senzorii PIR si suprafata mare de detectie. Dar, in afara de acestea, lampile inteligente pentru exterior echipate cu senzor iHF revolutioneaza si designul lampilor de exterior. Sistemul de detectie este complet incorporat in interiorul lampilor, fara a se vedea deloc in exterior. Aceste corpuri de iluminat rezolva si vechile probleme de design, putand fi amplasate oriunde, fara probleme de incadrare in designul arhitectural al casei sau firmei.

Si chiar daca nu va putea fi niciodata un prieten atat de apropiat ca un caine de paza, iluminatul cu senzor nu trebuie hranit zilnic atunci cand nu sunteti acasa cateva zile consecutiv.

Material realizat de www.senzorshop.ro pentru casamea.ro

Comentarii

Newsletter