Panouri decorative 3D pentru interioare moderne si elegante

10 martie 2016 , 1132 afisari

Panourile decorative 3D sunt apreciate de catre designeri ca fiind unele dintre cele mai interesante si inovatoare produse pentru acoperirea si decorarea peretilor. Denumirea 3D vine de la designul in relief, care ii confera peretelui pe care sunt aplicate un volum deosebit.

Citește si: 10 avantaje practice ale tapetului

Panourile 3D au o larga utilizare in spatiile publice, dar si in cele domestice. Designerii de interior le folosesc cu precadere in amenajarea si decorarea interioarelor moderne pe care le personalizeaza intr-un fel aparte si carora le ofera un aspect deosebit de elegant.

De asemenea, sunt folosite pentru a obtine pereti artistici in camerele de zi sau in camerele stil “home cinema”. Desigur, acest finisaj se poate utiliza si in alte incaperi, cum ar fi dormitor, bucatarie sau hol. Se pot folosi chiar si la exterior daca peretii nu sunt expusi la intemperii.

Majoritatea modelelor 3D sunt realizate din MDF vopsit in masa. De asemenea, se gasesc si panouri decorative 3D realizate din polistiren extrudat. Avantajul acestor panouri este dat de dimensiunile mari si usurinta cu care pot fi puse in opera.

Pe piata exista si modele 100% ecologice si biodegradabile, cum sunt cele realizate din trestie de zahar sau din fibre de bambus, cu avantaje pe masura. De exemplu, panourile din fibre de bambus sunt foarte usor de montat si pot fi vopsite in culoarea dorita astfel incat sa se potriveasca mai bine cu decorul incaperii.

Panourile sunt proiectate in asa fel incat atunci cand sunt puse impreuna formeaza un tipar. Materialul din care este confectionat un panou 3D permite o decupare facila in caz de nevoie si poate fi revopsit cu usurinta pentru improspatarea culorii.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

Comentarii

Newsletter