10 sfaturi atunci când îți decorezi noua locuință

30 iunie 2017 , 1610 afisari

Alegerea primei case este una dintre cele mai mari decizii pe care le vei face vreodată. Selectarea zonei, apoi căutarea unei case potrivite ca mărime pentru tine și familia ta în următorii ani, reprezintă un proces întreg ce necesită timp și implicare.

În funcție de bugetul curent, cheltuielile viitoare de întreținere, precum și numărul membrilor familiei tale, te poți decide dacă să optezi pentru cumpărarea unui apartament ori a unei case care să îți ofere și spațiul pentru grădină.

Pasul următor după achiziționarea locuinței îl reprezintă mutarea și amenajarea ei astfel încât să o transformi în ”acasă”. În continuarea acestui articol îți vom prezenta câteva moduri prin care îți poți mobila și decora noua casă astfel încât să fie chic, pe placul întregii familii și să nu necesite costuri prea mari.

 

10 moduri prin care să îți decorezi casa cu stil și fără bătăi de cap

  1. Optează pentru culori neutre

Alege nuanțe de alb și negru, tonuri calde, pământii. Acestea vor funcționa întotdeauna bine și vor putea fi mereu combinate cu o mulțime de alte piese de mobilier colorate.

 

  1. Fă liste

Decorarea unei noi case implică timp și efort, de aceea este indicat să îți planifici cu grijă acest proces. Notează pe o listă materialele pe care le ai deja, cele de care ai nevoie și lucrurile pe care dorești să le achiziționezi în viitor.

 

  1. Investește într-un pat de calitate

Petrecem o treime din viață în pat, așa că de ce să nu investești într-un pat de dormitor modern și calitativ care să îți asigure confort și un somn odihnitor, lipsit de durerile de spate.

 

  1. Stabilește-ți un buget

Calculează-ți bugetul de care dispui pentru achiziționarea mobilierului și decorarea casei și ține-te de el. Când mergi la cumpărături după noi piese de mobilier și decorații este ușor să te entuziasmezi și să vrei să cumperi cât mai multe. Așadar, ține cont de lista creată anterior, bugetul disponibil și limitează-te la acestea.

 

  1. Ține cont de spațiul de care dispui

Înainte de achiziționarea oricărei piese de mobilier măsoară spațiul casei tale și asigură-te că ceea ce vrei să cumperi va încăpea în noua ta locuință fără a te împiedica să îți desfășori activitățile obișnuite.

 

  1. Nu cumpăra totul odată

În funcție de lista pe care ai creat-o, achiziționează inițial elemente de mobilă sau decor absolut esențiale și apoi, pe parcurs, cumpără restul materialelor de care ai nevoie.

 

  1. Pictează

Pictura este cea mai ușoară, accesibilă și de impact modalitate de a aduce o cameră la viață. Poți opta pentru un anumit design sau pentru un peisaj pe care să îl realizezi chiar tu pe perete. O notă personală va oferi întotdeauna farmec oricărui spațiu.  

 

  1. Câte o cameră pe rând

Stabilește să amenajezi câte o cameră pe rând întrucât mobilarea întregii case va putea fi copleșitoare atât ca efort cât și din punct de vedere financiar. Acordă-ți timp pentru fiecare cameră în parte.

 

  1. Experimentează

Lasă-te inspirat de alte idei de design de interior pe care le poți găsi oriunde în online sau bazează-te pe propriul gust și îmbină diverse elemente și culori într-un mod cât mai creativ și pe placul întregii familii.

 

  1. Relaxează-te

Și în final, bucură-te de noua casă și noul mobilier. Cea mai bună parte la a te muta într-o locuință nouă este dată de infinitele posibilități de a-ți amenaja spațiul așa cum îți dorești.

Ține cont de aceste sfaturi și decorează-ți casa cu ușurință, conform bugetului pe care îl ai și fără bătăi de cap.

 

Comentarii

Newsletter