Cum să alegi cel mai potrivit şemineu

11 noiembrie 2016 , 637 afisari

Momentele importante pentru fiecare dintre noi sunt cele petrecute alături de persoanele dragi, mai ales în pragul sărbătorilor de iarnă. Cum ar fi să  te bucuri de atmosfera liniștită și senină, de mirosul de brad, de colinde și de vin fiert cu scorțișoară în fața unui șemineu în care trosnesc lemnele?

Citește si: Cinci sfaturi utile dacă v-ați decis să zugrăviți singuri casa

Șemineele au devenit tot mai populare în ultima vreme, din ce în ce mai multe persoane optând pentru a avea un șemineu în living, indiferent de tipul acestuia. Noi îți oferim câteva sfaturi pentru a alege șemineul potrivit casei tale. 

Utilitatea și funcționalitatea

Pe lângă rolul estetic, în cazul unui șemineu contează cât de bine poate încălzi încăperea, acesta având un randament mai ridicat decât sobele clasice. Un șemineu reține și emană căldură și după stingerea focului, iar asta se va reflecta pozitiv și în factura de la finalul lunii. În plus, un șemineu nu încălzește o singură încăpere-aerul cald poate fi direcționat și către alte camere prin instalarea sistemului potrivit. Puterea de încălzire a unui șemineu este determinată de modelul ales și de suprafața care trebuie încălzită. Materialele folosite pentru a îmbrăca un șemineu sunt de asemenea foarte importante.

Citește si: Cum să-ţi faci o măsuţă de cafea dintr-un buştean

Amplasarea

Pentru identifcarea celui mai bun loc de amplasare a unui șemineu trebuie să ții cont de componentele acestuia: focarul, elementele de decor, accesoriile de montaj. Din acest punct de vedere, poate fi amplasat atât într-un colț al încăperii, cât și pe unul dintre pereți, în funcție de disponibilitatea spațiului. Dacă mobilierul și decorațiunile există deja în living este foarte important ca șemineul să fie integrat armonios în decor. 

Tipul focarului

Un focar din fontă îmbrăcat în cărămidă sau șamotă este o combinație ideală deoarece se încălzește repede și reține căldură mai mult timp. Principalul avantaj al focarelor din fontă este că nu necesită altă investiție odată poziționate și dezvoltă o putere calorică mai mare, însă întreținerea se face mai des. La alegerea focarului din fontă cea mai importantă caracteristică este greutatea în raport cu deschiderea (mărimea) acestuia.

Citește si: Nu arunca mobila veche! Află cum o poţi restaura

Focarele din oțel cu șamotă dezvoltă o temperatură mai mare în camera de ardere, ceea ce va duce la un randament mai bun al focarului și la arderea completă a combustibilului. Drept urmare, scade consumul de lemne, depunerile de cenușă sunt minime, iar întreținerea focarului și curățarea sticlei se fac mai rar și mai ușor. Focarele din oțel căptușite cu șamotă sunt de obicei mai scumpe în comparație cu cele din fontă. 

În funcție de stilul în care dorești să fie șemineul se alege și tipul de sticlă. Unui focar rustic i se poate amplasa o ușă cu sticlă în formă prismatică. Ușa cu sticlă semirotunda este ideală pentru șemineele amplasate pe colț, în timp ce pentru un șemineu modern sunt ideale focarele cu sticlă dispusă pe mai multe laturi, care oferă un plus de vizibilitate asupra focului. Pentru un focar ușor de curățat și de alimentat poți opta pentru deschiderea verticală.

Citește si: Decoraţiuni de Crăciun din materiale reciclabile

Estetica 

Dacă prețuiești mai mult aspectul estetic la un șemineu, cea mai bună alegere ar fi piatra decorativă. Piatra naturală este un finisaj nobil, care conferă eleganță și distincție spațiilor interioare. În afară de estetica deosebită, rezistența în timp este un avantaj important al pietrei naturale. În plus, șemineele decorate cu piatră naturală vor avea întotdeauna aspect deosebit și nu se vor demoda niciodată. 

Există și șeminee cu boiler încorporat, pentru cei care își doresc încă o sursă de apă caldă, economică.

Citește si: Decoratiuni handmade pentru Craciun

Șemineul pe gaz este potrivit pentru cei care au alimentare de la  rețeaua publică de gaz. Este sigur și dispune de o siguranță care întrerupe alimentarea cu gaz în cazul în care flacăra se stinge accidental, îndepărtând complet posibilitatea unui accident. Nu produce fum și se folosește simplu, flacăra apărând prin simpla apăsare a unui buton. Termostatul reglează exact temperatura pe care vrei să o obții, iar imitația buștenilor, realizată din ceramică, te va convinge că în vatră ard lemne reale.

Șemineul pe etanol este cel mai avangardist dintre toate, atât ca formă, cât și ca mod de funcționare. Poate fi pătrat, rotund, oval, mare, mic etc. Explicația disponibilității uluitoare  constă în combustibilul cu care funcționează-un derivat pur din plante, un bio-alcool sub formă de gel, care arde fără să lase reziduuri, emanația de dioxid de carbon fiind neutră. Nu trebuie, însă, să speri că te vei putea încălzi iarna la acest șemineu decorativ, mai ales dacă are dimensiuni reduse, însă îl poți muta oriunde te avantajează.

Citește si: Cum să lăcuiești corect lemnul

Un șemineu poate fi folosit inclusiv pentru pregătirea mesei. Imaginează-ți cum ar fi să scoți din șemineu cartofi copți sau chiar o pizza delicioasă. Interesant, nu crezi? 

Sursa foto: http://www.fireplacex.com

 

Citește si: DIY: stea din lemn cu utilizări multiple

Comentarii

Newsletter